Procurorii au finalizat „Dosarul Craiova”! Doar trei trimiși în judecată?

Procurorii au finalizat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Procurorii anticorupție au finalizat într-un an și jumătate dosarul dezafilierii Universității Craiova și sunt pe cale să trimită documentele în instanță. Câțiva dintre membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat în urmă cu doi ani suspendarea provizorie a echipei din Bănie au fost chemați ieri la sediul DNA pentru a li se prezenta materialul de urmărire penală. În iunie 2011, doisprezece aleși au fost prezenți în ședința incriminată de Adrian Mititelu, însă numai zece dintre ei au votat pentru „decapitare”. Doi, în speță Marian Pălărie și Marius Stan, s-au abținut. „Mă așteptam să ajungă mai repede în fața justiției”, a comentat Mititelu.

„Ar fi o greșeală”

Chemați ieri la DNA, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost reprezentați de avocații lor. Cătălin Ciubotă, reprezentantul legal al LPF: „Este o procedură standard. Eu nu am văzut rechizitoriul, dar, din ce știu, trei persoane vor fi trimise în judecată, domnii Sandu, Dragomir și Octavian Goga, precum și LPF și FRF în calitate de persoane juridice”. Informația livrată de Ciubotă este privită cu circumspecție de craioveni, care consideră că toți cei care au votat suspendarea provizorie au aceeași parte de vină. „O decizie luată colectiv nu poate fi pusă pe umerii a doar trei oameni. Nu credem că DNA ar putea face o asemenea greșeală, pentru că acuzații ar putea scăpa foarte ușor”, este mesajul venit dinspre olteni.

Cei zece membri ai Comitetului Executiv față de care a început urmărirea penală sunt acuzați de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru. Drepturile federative ale jucătorilor craioveni, declarați liberi de contract după suspendare, erau puse sub sechestru de ANAF Dolj, în baza unor datorii ale Universității la bugetul de stat.

Normal că nu-mi cade bine când mi se mai face un dosar penal, mai ales că sunt nevinovat. Voi fi nevoit să umblu iar prin tribunale, cine știe cât
Dumitru Dragomir, președinte LPF

După ce se va încheia și etapa de prezentare a materialului de urmărire penală, anchetatorii vor decide pe cine trimit în judecată în acest dosar
Cristian Ene, avocat FRF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului:
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului: "Lipsă de respect din…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×